17.3 C
Bistrița
vineri, mai 15, 2026

20 de copii evacuați din grădinița din Unirea! A fost sesizat miros de fum, intervin pompierii de urgență

De citit

Echipajele de intervenție au fost solicitate, în urmă cu scurt timp, să intervină în municipiul Bistrița, localitatea componentă Unirea, pe strada Școlii, după ce a fost semnalat miros de fum într-o grădiniță.

Potrivit primelor informații, în momentul apelului la 112, în interiorul imobilului se aflau aproximativ 20 de copii, alături de cadrele didactice. În timpul convorbirii cu apelantul, dispecerii au dispus evacuarea preventivă a tuturor persoanelor din clădire.

La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj de prim ajutor SMURD, toate din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița.

Până la acest moment, nu au fost semnalate flăcări, iar intervenția este în desfășurare pentru identificarea sursei mirosului de fum și prevenirea oricărui pericol.

Imagine reprezentativă generată cu ajutorul inteligenței artificiale 

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente