În noaptea de 25 septembrie, în jurul orei 02:30, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului și cei ai Serviciului Rutier Bistrița-Năsăud au intervenit la un accident rutier produs pe un drum comunal din localitatea Livezile.
Potrivit primelor verificări, un autoturism care circula dinspre Dumbrava spre Livezile a intrat în coliziune cu un cap de pod și s-a răsturnat. În urma impactului, un bărbat de 31 de ani și un tânăr de 16 ani, ambii din Livezile, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Din cercetări a reieșit că mașina i-ar fi fost încredințată minorului spre conducere chiar de către bărbatul de 31 de ani, deși știa că acesta nu deține permis de conducere. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, polițiștii au deschis dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
Totodată, în autoturism a fost găsită o armă, motiv pentru care au fost chemați în sprijin polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase. Aceștia au stabilit că arma este neletală, destinată tirului sportiv, însă era deținută ilegal de către bărbat. Ca urmare, s-a întocmit dosar penal și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar arma a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.


