Mai multe coșuri de gunoi din Parcul Municipal au fost distruse recent, în urma unor acte de vandalism petrecute, cel mai probabil, pe timpul nopții.
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a reacționat public pe acest subiect, precizând că bunurile afectate vor fi înlocuite, așa cum s-a procedat și în trecut.
„Le vom înlocui, fără niciun fel de problemă. Așa cum am mai făcut. Pentru că orașul trebuie să rămână un loc civilizat pentru toți, nu un teren de antrenament pentru frustrări nocturne”, a transmis edilul.
Acesta a făcut și un apel către cei responsabili de distrugeri, îndemnându-i să își canalizeze energia către activități constructive, precum sportul, lectura sau voluntariatul.
Totodată, primarul a avertizat că, în cazul în care astfel de incidente vor continua, autoritățile vor aplica sancțiuni.
„Data viitoare, însă, se va lăsa cu sancțiuni. Și, sincer, nu ne dorim să vedem eroi amendați, pentru că în mod normal, eroii salvează lumea. Nu o distrug”, a mai declarat Gabriel Lazany.
Reprezentanții Primăriei subliniază că distrugerea bunurilor publice afectează întreaga comunitate, costurile de reparație fiind suportate din bugetul local.


