O femeie de 42 de ani din județul Bistrița-Năsăud a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi vândut ilegal produse cosmetice care conțineau o substanță toxică — clorură de mercur amoniacală. Una dintre cliente a ajuns la spital cu semne de insuficiență hepatică, în urma unei posibile intoxicații cu mercur, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Cazul a ieșit la iveală în luna octombrie, când o femeie în vârstă de 40 de ani a fost internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, prezentând alergii severe la nivelul feței și afectare hepatică. „S-a ridicat suspiciunea unei intoxicaţii cu mercur, confirmată ulterior în urma analizelor medicale. Pacienta a fost transferată în stare ameliorată la Secţia de toxicologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti”, a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, Camelia Strungari.
Pe 9 noiembrie, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au efectuat cinci percheziţii la domiciliile unor persoane și la sediile unor firme implicate. Au fost ridicate recipiente cu substanțe care ar conține clorură de mercur amoniacală, documente contabile, telefoane mobile și alte probe relevante.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2024, femeia ar fi cumpărat creme din farmacii, le-ar fi reambalat și le-ar fi comercializat sub propria marcă, fără autorizațiile necesare.
În urma audierilor, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă pentru infracțiunile de evaziune fiscală, falsificarea sau substituirea de produse, trafic de substanţe toxice și vătămare corporală.
Surse citate de Antena 3 CNN indică faptul că femeia vizată este Ancuța Cârcu, o afaceristă cunoscută din Bistrița, devenită populară pe internet prin videoclipurile virale „Doamna mea, Domnul meu”. Proprietara firmei By Toni-C Richardson SRL, aceasta a fost premiată anul acesta la Topul Firmelor din Bistrița-Năsăud, unde compania sa a ocupat locul II pentru performanțele comerciale.
Sursa: Adevărul.ro


