Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud organizează miercuri, 17 decembrie 2025, începând cu ora 12:00, un amplu eveniment cultural-educativ intitulat „Cărțile, pâinea și vinul”, ediția a XIX-a. Manifestarea va avea loc în Sala „Gavril Scridon” a bibliotecii și marchează 75 de ani de la înființarea Bibliotecii Centrale Regionale Bistrița (1950–2025).
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” și Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu, în parteneriat cu Lechburg 1962. Amfitrionul întâlnirii va fi Ioan Pintea.
Programul include prezentarea proiectelor editoriale ale bibliotecii pentru anul 2025, lansări și prezentări de cărți și reviste, precum și direcțiile culturale propuse pentru anul 2026. De asemenea, va fi pus în valoare conceptul de „Bibliotecă Tezaur”, prin activitatea Casei Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu.
În cadrul evenimentului vor fi acordate Premiile Bibliotecii, iar publicul va putea vizita expoziția intitulată „Episcopul Justinian Chira Maramureșanul în județul Bistrița-Năsăud”. Totodată, va avea loc întâlnirea bibliotecarilor din județul Bistrița-Năsăud, moment dedicat dialogului profesional și schimbului de bune practici.
Manifestarea va fi completată de un moment artistic susținut de Grupul vocal-instrumental „Alfa muzical” al Școlii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița, coordonat de profesorul Ioan Florin Poienaru, care va interpreta colinde tradiționale.
Evenimentul „Cărțile, pâinea și vinul” se înscrie în seria manifestărilor prin care Biblioteca Județeană „George Coșbuc” își reafirmă rolul de instituție fundamentală în viața culturală și educativă a județului.


