O femeie de 59 de ani din Ilva Mare și-ar fi pus capăt zilelor, aruncându-se în fața unui tren care trecea prin spatele fostei sale locuințe. În spatele acestui gest ar sta o problemă creată în sânul familiei.
Valea Ilvelor și comuna Ilva Mare au fost lovite ca un trăsnet de o veste tristă. Doamna C. Tonica a fost găsită moartă pe șinele de tren, în localitatea Ilva Mare.
Descoperirea a fost făcută de impiegatul de mișcare din stația CF Lunca Ilvei care a alertat polițiștii privind faptul că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență în gabaritul căii ferate.
Cadavrul femeii ar fi fost descoperit după mai bine de patru ore de la accident. Mecanicul locomotivei nu ar fi simțit că a lovit femeia care s-ar fi aruncat în fața trenului după o dramă în familie.
Femeia de 59 de ani ar fi rămas pe drumuri după ce fratele ei ar fi dat-o afară din locuința care i-a fost încredințată de către una dintre părțile părintești. Această dramă ar fi fost mult prea dură pentru C. Tonica ce și-a pus capăt zilelor în spatele fostei locuințe.
Polițiștii au intrat pe fir și urmează să stabilească cu exactitate cauzele decesului femeii.
“În această după-masă, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ilva Mică au fost sesizați de către impiegatul de mișcare din stația CF Lunca Ilvei, cu privire la faptul ca o femeie a fost găsită în stare de inconștiență în gabaritul căii ferate.
La locul evenimentului polițiștii au constatat că o femeie de 59 de ani, din Ilva Mare care prezenta leziuni traumatice produse cel mai probabil ca urmare a unui accident feroviar, era decedată.
Cu privire la cele constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale”, a transmis în cursul zilei de 29 decembrie Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.


