Primele măsuri concrete împotriva construcțiilor ilegale din Bistrița au început să fie aplicate. În dimineața zilei de 26 martie, autoritățile au demarat demolarea unei clădiri ridicate fără autorizație pe strada Bistricioarei, în apropierea unei parcări publice.
Acțiunea vine după ce administrația locală a anunțat verificări ample privind ocuparea abuzivă a domeniului public. Potrivit primarului Gabriel Lazany, intervențiile vor continua și în perioada următoare.
„Am început încă de dimineață demolarea unei construcții amplasate ilegal. Este doar primul pas. Vom continua aceste acțiuni până când toate astfel de situații vor fi eliminate”, a transmis edilul într-o intervenție live de la fața locului.
Reprezentanții primăriei spun că zona va fi complet eliberată în zilele următoare, urmând ca toate construcțiile neautorizate identificate aici să fie desființate.
Autoritățile locale atrag atenția că astfel de controale vor continua și în alte zone ale municipiului, în cadrul unei campanii mai ample de recuperare a spațiului public.


