8.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

Deputat AUR, trimis în judecată pentru instigare publică după declarații făcute la Bistrița

De citit

Un deputat AUR a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General, fiind acuzat de instigare publică, în urma unor declarații făcute pe fondul anulării alegerilor prezidențiale din 2024.

Potrivit anchetatorilor, este vorba despre Tiberiu Boșutar, ales în circumscripția Bistrița-Năsăud. Acesta ar fi lansat, în decembrie 2024, un apel public la violență, în cadrul unei transmisiuni live realizate în fața Instituției Prefectului din Bistrița.

Conform procurorilor, declarațiile ar fi vizat incitarea populației la revolte violente și chiar la incendierea unor clădiri ale instituțiilor publice, într-un context tensionat generat de anularea scrutinului prezidențial.

Ancheta arată că mesajul a fost transmis pe o platformă de socializare, unde contul deputatului avea zeci de mii de urmăritori, fapt care ar fi amplificat impactul afirmațiilor sale.

Reprezentanții Parchetului General susțin că astfel de declarații au contribuit la crearea unui climat de tensiune și au afectat ordinea publică, subliniind totodată că libertatea de exprimare nu este un drept absolut și poate fi limitată în anumite situații.

Dosarul urmează să fie judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente