Rezultatele probei scrise din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2025 – au fost publicate. În județul Bistrița-Năsăud, doi candidați au reușit performanța de a obține nota 10, la specializările Pedagogie preșcolară și Religie.
Potrivit datelor oficiale, 47,2% dintre candidați au obținut note de cel puțin 7, iar 46,2% dintre lucrări s-au situat în intervalul 7–10.
Proba scrisă s-a desfășurat în data de 15 iulie, în două centre de examinare din municipiul Bistrița: Școala Gimnazială nr. 1 și Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”.
Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute pot depune contestații în 22 iulie până la ora 21:00, respectiv 23 iulie până la ora 12:00, după afișarea notelor inițiale.
Peste 940 de posturi disponibile
La nivelul județului, au fost scoase la concurs 942 de posturi didactice, dintre care:
- 807 posturi vacante (288 complete, 519 incomplete)
- 120 posturi complete pentru angajare pe perioadă nedeterminată
- 29 posturi incomplete pentru angajare pe perioadă nedeterminată
- 135 posturi rezervate
Un număr total de 779 de candidați s-au înscris la concursul din acest an, cei mai mulți la:
- Învățământ primar – 182 candidați
- Învățământ preșcolar – 175 candidați
- Învățământ antepreșcolar – 74 candidați
- Educație fizică și sport – 55
- Psihopedagogie specială – 39
- Consiliere psihopedagogică – 19
Concursul de Titularizare presupune susținerea unei probe practice sau inspecții la clasă, urmată de proba scrisă. Pentru a deveni titulari, candidații trebuie să obțină minimum nota 7 la ambele probe, iar pentru angajarea pe perioadă determinată, nota minimă este 5.


