O nouă recunoaștere națională pentru excelența medicală bistrițeană.
Medicul Răzvan Couți, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, a fost desemnat „Medicul Anului” în cadrul Romanian Healthcare Awards 2025, competiție care premiază performanța, inovația și devotamentul profesioniștilor din sistemul de sănătate.
Evenimentul s-a desfășurat în cadrul ROHO – Romanian Hospital & Healthcare Convention, sub tema „Oamenii Sănătății”, o ediție dedicată vocației și curajului celor care contribuie la dezvoltarea unui sistem medical modern și empatic.
Distincția acordată medicului bistrițean a fost însoțită de un mesaj de apreciere din partea ministrului Sănătății, care a subliniat rolul important pe care dr. Couți l-a avut în inițierea Programului Național de Acțiuni Prioritare pentru Chirurgia Robotică – un pas major către modernizarea medicinei românești.
„Răzvan nu este doar un coleg excepțional, ci și omul care m-a determinat să spun: Da, se poate! Sunt mândru de tine și de spiritul echipei pe care îl ai. Faceți parte din viitorul sănătății din România”, a transmis ministrul în mesajul său public.
Premiul obținut de dr. Răzvan Couți aduce un plus de prestigiu echipei Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, care se remarcă tot mai des la nivel național prin profesionalism, inovație și implicare în promovarea noilor tehnologii medicale.
Bistrița confirmă, astfel, că poate fi un pol al excelenței medicale în România, prin oameni dedicați, pasionați și vizionari.


