2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Firme luate la puricat, amenzi de 14.000 de lei

De citit

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud au desfășurat, zilele trecute, o serie de controale la agenți economici din județ. Acțiunile au vizat respectarea obligației de utilizare a aparatelor de marcat electronice fiscale, dar și monitorizarea transporturilor de bunuri cu risc fiscal ridicat.

În total, au fost verificate 30 de societăți comerciale. O parte dintre acestea au fost sancționate, polițiștii aplicând 10 amenzi contravenționale, în valoare totală de 14.000 de lei.

Cele mai multe nereguli au fost descoperite în ceea ce privește folosirea caselor de marcat electronice: 8 sancțiuni, însumând 12.000 de lei, au fost aplicate pentru încălcarea O.U.G. nr. 28/1999, iar oamenii legii au dispus și confiscarea sumei de 171,50 lei. Alte două sancțiuni, de 2.000 de lei, au vizat nerespectarea prevederilor Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Polițiștii transmit că verificările vor continua și în perioada următoare, scopul fiind prevenirea și combaterea ilegalităților și menținerea unui climat corect de afaceri în județ.

 

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente