Duminică, 24 august, începând cu ora 16:00, comunitatea din Ghinda își deschide porțile pentru o zi de sărbătoare dedicată cântecului, jocului și bunei dispoziții. „Ziua Ghinzii” promite un program bogat, pentru toate vârstele, în care tradițiile, voia bună și spiritul comunitar se vor împleti.
Evenimentul este organizat de Primăria Bistrița și Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” Bistrița și va aduce în fața publicului artiști locali și invitați speciali într-un spectacol folcloric de excepție. Printre cei care vor urca pe scenă se numără: Grupul vocal „Tradiții bistrițene”, Ansamblul folcloric „Cununița”, Cristina Diana Molnar, Răzvan Simionca, Elena Rusu, Eugenia Corpodean, Rareș și Iulia Pepenar, Alexandru Căpitan, Claudiu Ferko și Petre Petruse.
Pe lângă muzică și dans, atmosfera va fi animată de concursuri distractive și activități pentru copii, care îi vor întâlni pe îndrăgitele personaje de poveste.
Un moment așteptat al sărbătorii va fi Concursul de gulaș, unde cei mai pricepuți bucătari vor intra în competiție, spre deliciul publicului.


