2.5 C
Bistrița
duminică, februarie 8, 2026

Guvernul taie din Polițiștii Locali! Câți rămân la Bistrița:

De citit

Noile prevederi adoptate de Guvern privind organizarea și funcționarea Poliției Locale aduc modificări importante în ceea ce privește numărul de posturi alocate la nivel național, stabilind rapoarte clare între efective și numărul de locuitori. Potrivit noilor reguli, în orașele mici va putea fi angajat un polițist local la fiecare 1.200 de locuitori, în timp ce în București și orașele mari raportul va fi de un polițist local la 6.500 de locuitori.

O altă prevedere importantă se referă la localitățile cu mai puțin de 4.500 de locuitori, care vor putea înființa structuri de Poliție Locală doar în situația în care bugetul local poate acoperi integral costurile de funcționare ale acestora.

În municipiul Bistrița, potrivit primarului Gabriel Lazany, numărul polițiștilor locali este de 79. Potrivit acestuia, numărul lor este exact numărul căruia îi permite Poliției Locale Bistrița să facă angajări, de 79 și ar mai putea angaja până la 95. Astfel, în structura Poliției Locale Bistrița nu vor avea loc modificări.

„Cu polițiștii locali ai municipiului Bistrița nu se va întâmpla nimic. Conform legii de până acum aveam dreptul la 95 de posturi. După legea nouă emisă de Guvern, avem 79, exact câți avem prevăzuți și acum, iar tot atâția vor apărea și pe noua organigramă”, a declarat Gabriel Lazany pentru Bistrița Online.

 

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente