¹
Un incident neobișnuit și periculos s-a petrecut în cursul nopții de marți spre miercuri, pe ruta Oradea–Constanța. Trenul InterRegio de noapte IRN 1922, operat de CFR Călători, a pierdut două vagoane în timpul mersului, între stații, din cauza ruperii unui cârlig de cuplare.
Vagoanele s-au desprins de restul garniturii și au rămas blocate pe traseu, cu pasageri în interior. Oamenii au fost nevoiți să aștepte în câmp până când locomotiva, care a mers mai departe cu partea rămasă a trenului până în stația Bănița, s-a întors pentru a-i recupera.
Potrivit martorilor, întreaga intervenție a durat ore bune, iar pasagerii au ajuns la destinație cu o întârziere de peste patru ore. Incidentul a fost confirmat oficial de CFR Călători.
„Trenul IRN 1922 care circula pe ruta Oradea – Constanța, a plecat din stația Bănița cu o întârziere de 248 de minute, cauzată de o defecțiune tehnică apărută la unul dintre vagoane. Problema a fost identificată la sistemul de cuplare al vagonului, iar în stația Craiova, vagonul afectat a fost înlocuit pentru a permite continuarea călătoriei în condiții de siguranță”, a transmis compania într-un comunicat.
CFR Călători și-a cerut scuze pasagerilor pentru întârzierea majoră și disconfortul creat.


