6.2 C
Bistrița
vineri, februarie 6, 2026

Miile de gropi din Bistrița vor fi astupate pentru moment cu asfalt rece! Ulterior, începe reasfaltarea

De citit

Locuitorii municipiului se confruntă în această perioadă cu problema gropilor pe principalele artere rutiere, dar și pe străzile din cartiere. Starea deteriorată a carosabilului afectează circulația participanților la trafic, iar mulți șoferi au semnalat că unele tronsoane secundare de drum sunt aproape impracticabile după iarnă.

La matinalul Bistrița FM, administratorul public al orașului, Adrian Costea, a oferit detalii asupra fenomenului și lucrărilor în desfășurare pentru remedierea problemelor.

Potrivit lui Adrian Costea, precipitațiile de sezon și temperaturile foarte scăzute din ultimele luni au generat un ciclu repetat de îngheț–dezgheț. Acest ciclu termic este una dintre principalele cauze pentru care asfaltul s-a degradat accelerat în această iarnă.

Mai mult, cantitatea ridicată de materiale antiderapante împrăștiate pe carosabil pentru menținerea circulației, în special sarea, a contribuit la slăbirea suprafeței asfaltate. Doar pe drumurile naționale și județene din județ s-au folosit peste 6.000 de tone de sare în sezonul rece, ceea ce reprezintă aproape 70% din totalul cantității planificate pentru întreaga iarnă, și aproximativ 650 de tone într-o singură zi de ninsoare abundentă, adică echivalentul a 25 de camioane de material antiderapant răspândit pe șosele.

„Înghețul-dezghețul, coroborat cu cantitatea mare de sare folosită pentru a păstra drumurile practicabile, a dus în final la starea drumurilor pe care toți o vedem sau o simțim. Gropile au apărut, un fenomen la care ne așteptam“, a explicat Adrian Costea.

Pentru a reduce impactul imediat al avariilor rutiere, administrația locală a contractat o mixtură stocabilă, un tip de asfalt preparat rece, folosit pentru umplerea gropilor apărute după iarnă. Acest material este tasat mecanic și reprezintă o soluție temporară, de compromis, până când condițiile meteorologice vor permite lucrări complete de asfaltare caldă.

Administratorul public al Bistriței a subliniat că, în prezent, echipele municipalității lucrează intens pe bulevardele principale ale orașului, inclusiv pe strada Libertății, Independenței și Calea Moldovei, iar în următoarele zile se va interveni și în zonele dintre blocuri și pe străzile secundare. „În prima fază urmărim bulevardele principale, după care intrăm în cartiere folosind acest procedeu“, a spus el.

Mixtura rece este folosită în prezent într-o cantitate de aproximativ două tone pe zi, adusă din județul Harghita.

Adrian Costea a precizat că lucrările temporare de plombare vor continua pe toată această săptămână și, în opinia sa, în două săptămâni, majoritatea străzilor ar trebui să fie aduse la un nivel „acceptabil“ în ceea ce privește gropile.

„Facem tot posibilul să avem aceste lucruri realizate. Când va fi posibil să pornim stația de asfalt, vom împărți echipele pe două sectoare: asfaltări pe străzile pietruite (care nu au asfalt) și reparații pe cele asfaltate, folosind frezarea gropilor și turnarea de asfalt cald. Asfaltul cald are o durată de viață mult mai mare decât mixtura rece pe care o folosim acum.“

Mulți șoferi din Bistrița au criticat starea drumurilor, cerând accelerarea lucrărilor și transparență asupra planurilor administrației. În același timp, reprezentanții municipalității subliniază că soluțiile definitive, precum asfaltarea și frezarea, vor putea fi implementate doar când condițiile climatice vor permite lucrări de calitate.

 

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente