Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat o vizită la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, alături de ministrul Energiei, Bogdan Ivan. Oficialii au inspectat lucrările la noul corp de clădire al unității medicale, proiect aflat în fază avansată de execuție.
Potrivit ministrului Rogobete, noul corp de spital va fi finalizat și dat în folosință până la finalul acestui an. Investiția este finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și vizează construirea unei infrastructuri medicale moderne și bine echipate.
„Rezultatele sunt vizibile – un șantier aproape finalizat, echipamente medicale deja livrate și montate, echipe medicale și administrative implicate”, a transmis ministrul, care a apreciat implicarea autorităților locale și a conducerii spitalului în implementarea proiectului.
În paralel, clădirea veche a spitalului se află în proces de reabilitare, iar Secția de Pediatrie a fost deja modernizată și dotată conform standardelor europene.
Ministrul Sănătății a transmis un mesaj clar managerilor de spitale din întreaga țară, subliniind că nu va mai accepta scuze legate de birocrație sau lipsa de acțiune: „România are spitale care funcționează exemplar – restul trebuie să se alinieze rapid. Fără scuze și explicații!”
Vizita de la Bistrița a fost însoțită și de un apel la responsabilitate și performanță în sistemul sanitar, cu promisiunea că vor urma și alte controale, inclusiv inopinate, în spitalele unde există probleme.






