Gloria Bistrița are un nou antrenor principal după demiterea lui Cristian Pustai: Nicolae Grigore. Tehnicianul a susținut joi prima conferință de presă de la instalarea sa pe banca echipei, înaintea duelului cu CS Dinamo București, programat sâmbătă, 13 septembrie, de la ora 11.00, pe Stadionul „Jean Pădureanu”, în etapa a 6-a din Liga 2.
„Pentru mine este o onoare să fiu aici. Știu ce înseamnă Gloria Bistrița, istoria și tradiția ei, participările în cupele europene. Datoria și dorința noastră este să redăm cât mai mult din strălucirea pe care a avut-o acest club în fotbalul românesc. În aceste zile am încercat să ne conectăm cu tot ceea ce înseamnă Gloria. Am găsit jucători cu o dorință mare de revanșă, dornici să arate că locul din clasament nu reflectă valoarea lotului. Avem fotbaliști cu calitate, capabili să facă diferența”, a declarat Nicolae Grigore.
Alături de el, în staff-ul tehnic, se vor afla antrenorul secund Ionuț Mazilu și preparatorul fizic Andrei Tamaș.
Noul antrenor a transmis și un mesaj suporterilor: „Avem nevoie de sprijinul lor. Am văzut la echipa de handbal ce înseamnă să ai publicul alături și asta mi-aș dori și la fotbal. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem. Nu vom face rabat de la muncă, niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a reuși ceea ce ne propunem. La Gloria există infrastructură, planuri, seriozitate și un potențial fotbalistic uriaș. Aici au crescut jucători importanți pentru România, iar mediul este unul profesionist”.
În privința meciului cu Dinamo, Grigore a avertizat că se așteaptă la o confruntare dificilă: „Va fi un joc complicat, împotriva unei echipe arțăgoase, pe stilul lui Florin Bratu. Totuși, cu inteligență și prin calitatea pe care o avem, putem câștiga. Avem armele noastre”.


