Reabilitarea corpului A al Colegiului Național „Liviu Rebreanu” din Bistrița a fost distinsă cu Premiul secțiunii (ex aequo) la categoria Reabilitarea și reconversia clădirilor, în cadrul Bienalei Naționale de Arhitectură 2025.
Proiectul premiat poartă semnătura arhitecților Cristina Tuță-Filip și Zsuzsanna Szilágyi-Bartha, de la UTILITAS – Centru de cercetare și proiectare în domeniul reabilitării patrimoniului construit. Lucrările au reușit să îmbine armonios respectul pentru istoria clădirii cu soluții moderne care asigură confortul și siguranța elevilor.
Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a transmis într-o postare publică faptul că această distincție reprezintă o recunoaștere națională a valorii investiției în patrimoniul educațional local, dar și o confirmare a faptului că Bistrița se numără printre orașele care știu să își protejeze și să își pună în valoare clădirile emblematice.
„Felicitări echipei de arhitecți și tuturor celor implicați în acest proiect! Este un premiu al întregii comunități, iar Colegiul Național ‘Liviu Rebreanu’ rămâne un simbol puternic pentru educația și cultura bistrițeană”, a transmis edilul.
Premiul obținut la Bienala Națională de Arhitectură 2025 confirmă preocuparea constantă a administrației locale pentru restaurarea și conservarea patrimoniului istoric, dar și pentru modernizarea infrastructurii educaționale din municipiu.

#Bistrita #LiviuRebreanu #Arhitectura #PremiuNational #GabrielLazany #BistritaOnline #Educatie #Patrimoniu


