2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Primăria Dumitra, într-un dezastru financiar sub conducerea lui Gheorghe Bălăjan. Probleme grave găsite de Curtea de Conturi

De citit

Sub administrația primarului Gheorghe Bălăjan (PSD), comuna Dumitra a ajuns, conform ultimului raport al Curții de Conturi, într-o situație financiar-contabilă care ridică serioase semne de întrebare cu privire la competența și buna-credință a celor care conduc instituția.

Active subevaluate, cheltuieli umflate artificial, datorii ascunse în acte și scutiri fiscale acordate discreționar – sunt doar câteva dintre neregulile majore constatate de auditorii Curții de Conturi în timpul verificărilor desfășurate la începutul acestui an, cu privire la activitatea financiară a Primăriei Dumitra pentru anul 2024.

Printre cele mai grave erori se numără înregistrarea greșită a valorii unui obiectiv de investiții: Școala Generală Dumitra, reabilitată cu fonduri PNRR, a fost evidențiată contabil de două ori, ceea ce a dus la o denaturare de peste 5,8 milioane de lei în situațiile financiare. Valoarea nu a fost înregistrată în conturile corespunzătoare, iar în documentele oficiale, realitatea patrimonială a fost complet distorsionată.

Mai mult, sume restante din facturi de lucrări nu au fost înregistrate, iar în alte cazuri, valori au fost stornate fără documente justificative. De exemplu, 183.220 lei dintr-o factură de proiectare nu apar nicăieri în evidența contabilă, iar peste 230.000 lei au fost eliminați din registre fără justificare clară.

Toate aceste disfuncționalități nu pot fi ignorate și ridică întrebări legitime: Cine răspunde pentru aceste greșeli? Cine aprobă și cine verifică? Cine gestionează, de fapt, banul public la Dumitra?

Conform raportului Curții de Conturi, cheltuielile au fost umflate artificial, iar activele și pasivele au fost înregistrate greșit în mai multe rânduri. De exemplu, un avans de peste 10.000 lei a fost trecut în cont de cheltuieli, deși fusese deja înregistrat ca activ recepționat, ceea ce a condus la o suprapunere contabilă de 124.073 lei.

La capitolul „bună guvernanță”, administrația Gheorghe Bălăjan a bifat un nou eșec: taxele locale încasate în numerar au fost depuse cu întârziere, pe tot parcursul anului trecut, iar penalitățile acumulate se ridică la peste 18.500 lei, bani pierduți din cauza unei organizări defectuoase.

Achizițiile publice, în loc să urmeze regulile legii, au fost derulate într-o manieră opacă: fără actualizarea programului anual, fără notificări în SEAP, fără documentație completă și fără respectarea etapelor de planificare prevăzute de legislație.

Mai grav este că, sub mandatul actualului primar, activitatea de audit intern aproape că nu funcționează, iar patrimoniul comunei nu este nici azi inventariat corect. Terenul aferent blocului ANL, evaluat la 155.500 lei, nici măcar nu apare în registrele contabile ale instituției.

În acest context, Curtea de Conturi a dispus corectarea tuturor acestor nereguli până la sfârșitul anului 2025.

Gheorghe Bălăjan, aflat în fruntea administrației locale, nu poate ignora semnalele venite de la instituțiile de control ale statului. Gravitatea celor descoperite nu mai poate fi ascunsă sub preș și nici justificată prin neatenție sau lipsă de personal. Este vorba despre banul public, despre fonduri europene, despre obligații legale și, mai ales, despre respectul față de cetățenii din Dumitra.

 

 

Foto: PressOne

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente