se pregătește pentru o perioadă intensă de dezvoltare, cu investiții importante în infrastructură, urbanism, mobilitate și servicii publice. Primarul Nicolae Moldovan a prezentat o serie de proiecte aflate în derulare sau planificate, menite să schimbe fața orașului și să îmbunătățească viața locuitorilor.
Printre acestea se numără pasajul rutier suprateran către Băile Figa, un proiect strategic de aproximativ 960 de metri, ce include un pod de 56 m, două benzi de circulație, trotuare, iluminat LED și sistem de supraveghere video. Lucrarea, estimată la 38,8 milioane lei + TVA (circa 8 milioane euro), va asigura legătura între DN17 și DJ172, termenul de execuție fiind de 12 luni de la semnarea contractului.
Pentru perioada 2024–2028, administrația locală are în vedere un pachet de 10 proiecte prioritare, printre care:
-
modernizarea infrastructurii rutiere (pasaje, bretele de legătură, drum expres Dej–Bistrița, drumuri periferice și agricole);
-
dezvoltarea unui parc industrial de specializare inteligentă;
-
proiecte de regenerare urbană (pavaj din granit, mobilier urban – investiție de 7 milioane euro);
-
amenajarea Grădinii Urbane Transilvania;
-
construcția de blocuri ANL și izolarea termică a blocurilor existente;
-
proiectul Mobilitate Urbană 3, cel mai mare proiect european al orașului (18 milioane euro) ce prevede un viaduct și un nou pod peste Someș, în beneficiul cartierului Coldău;
-
construirea unui spital nou, estimat la 50 milioane euro, cu standarde similare celui din Bistrița.
„Ne dorim un Beclean modern, atractiv pentru investitori și prietenos pentru locuitori, cu infrastructură și servicii la nivel european”, a transmis primarul Nicolae Moldovan.
📹 Vezi interviul complet aici:


