Când Mira și Theo Rose pot cânta „în curul gol” lângă Biserica Evanghelică, e ok. Când Killa Fonic își livrează recitalul plin de înjurături, e ok. Când muzica populară răsună cu „haide mândră după șură”, e ok. Dacă vine ministrul Daea, i se face țarc cu oi lângă biserică, să le poată mulge de ochii lumii. Dar dacă vine rock-ul, brusc, suntem numiți „satane”. Lăsați rock-ul în pace!
Dubla măsură aplicată atât de unele persoane din spațiul public cât și de Parohia Evanghelică din Bistrița care până acum a tăcut mâlc, fiind campioană la fonduri de la bugetul de stat pentru conservări, reabilitări și altele, arată o gândire învechită, rigidă și profund păguboasă pentru oraș. În loc să susținem diversitatea culturală și curajul tinerilor care aleg calea rock-ului – un gen care înseamnă disciplină, perseverență și creație – preferăm să punem stigmate medievale peste chitare electrice și tobe. Orașul ăsta e al tuturor. Comunitățile în schimb sunt diverse! Fiecare trebuie respectat, cu bune și rele, iar abia acolo unde bunul simț este depășit trebuie să avem un grad de toleranță scăzut.
E paradoxal cum societatea bistrițeană tolerează, fără să clipească, vulgaritatea sau kitsch-ul promovat cu mândrie pe scenele „oficiale”, dar își strânge perlele la gât în fața unei competiții muzicale rock. Mai mult, nu am văzut nicio indignare atunci când un primar din județ premia cu diplome de excelență un manelist pușcăriaș, în timp ce un ministru îi oferea îmbrățișări. Acolo nu s-a mai vorbit de „imaginea Bisericii” sau de „valorile comunității”. S-a trecut cu vederea că evenimentul a fost plătit doar din bani publici, în care erau implicați doi “artiști” cu procese penale și cazier stufos.
Rock Battle at the Gate of Transylvania nu înseamnă „rebeliune împotriva moralei”, ci un spațiu de exprimare pentru copii și tineri din Bistrița și din toată țara, pentru artiști care muncesc, compun, repetă și își pun sufletul în muzică. Este o premieră pentru județ că are așa ceva. Organizatorii nu au putut controla trupele din subgenurile rock, care unele sunt mai agresive pentru urechile care pun pariu că se delectează doar cu Bach sau Brahms. Acești tineri sunt parte din viitorul cultural al orașului, țării și merită susținuți, nu marginalizați.
Dacă Bistrița continuă să respingă astfel de inițiative, riscă să rămână captivă provincialismului, oferind circ pe gustul electoratului general, refuzând orice manifestare de anvergură. În loc să îmbrățișăm diversitatea artistică, ne afundăm în prejudecăți care nu mai au loc în secolul XXI.
În final, problema nu este rock-ul. Problema este ipocrizia culturală a unui oraș care încă nu știe să-și respecte artiștii. O altă problemă ar fi locația. Dar hai să o vedem și pe-aialaltă parte. Acolo unde bem vinișor și ascultăm muzică de la DJ, acum 300 de ani erau executați oameni care erau considerați “antisistem”.
