11.9 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

Procesiune de Florii la Bistrița, în Sâmbăta lui Lazăr. Credincioșii sunt așteptați la un moment de rugăciune și comuniune

De citit

Protopopiatul Ortodox Bistrița organizează sâmbătă, 4 aprilie, tradiționala Procesiune de Florii, eveniment care amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimirile și Învierea Sa.

Manifestarea religioasă, devenită deja o tradiție pentru comunitatea locală, reface simbolic drumul parcurs de Mântuitorul din Betania spre Cetatea Sfântă, fiind un moment de pregătire sufletească pentru Săptămâna Mare.

Evenimentul se va desfășura în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de preoți și numeroși credincioși.

Programul va începe la ora 17:00, la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” de pe strada Alexandru Odobescu, unde vor fi binecuvântate ramurile de salcie ce vor fi oferite participanților. Ulterior, credincioșii vor porni în procesiune pe traseul: Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” – Bulevardul Republicii – Piața Unirii, până la Biserica de la Coroana, unde, de la ora 18:00, va fi oficiată slujba Vecerniei Mari.

Procesiunea de Florii este organizată la Bistrița din anul 2015, la inițiativa Mitropolitului Andrei, și reunește an de an sute de credincioși într-un moment de credință, liniște și comuniune.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente