Referitor la ultimele informații apărute în spațiul public, facem următoarele precizări:
Am aflat despre această situație prin intermediul rețelelor de socializare și a presei. Până în acest moment, domnul primar a declarat că acele ipostaze nu sunt reale, iar până la aflarea adevarului, orice am spune ar fi o interpretare care nu ar face bine nimănui.
Având în vedere că sunt familii implicate într-un subiect atât de sensibil, până la clarificarea acestei situații nu putem să spunem foarte multe. Așteptăm concluziile autorităților și susținem derularea unei eventuale anchete corecte, transparente și obiective.
Comunicat din partea PSD Bistrița-Năsăud
Biroul de presă


