2.8 C
Bistrița
luni, februarie 9, 2026

Restaurantul Ardeal, reacție oficială după informațiile apărute în presă privind decesul tânărului din Feldru

De citit

Conducerea Restaurant Ardeal a transmis, duminică, 11 ianuarie 2026, un comunicat oficial ca reacție la mai multe articole apărute în spațiul public, în care a fost menționat numele restaurantului sau al administratorului acestuia în legătură cu decesul unui tânăr de 18 ani din localitatea Feldru.

Reprezentanții Restaurantului Ardeal precizează că informațiile apărute în presă, în care au fost folosite expresii precum „moarte suspectă” sau „prizonier într-o cameră frigorifică”, sunt eronate și nu reflectă realitatea faptelor.

FOTO Certificatul medico-legal confirmă: Băiatul de 18 ani a murit prin asfixiere mecanică în cadrul unei crize epileptice

Potrivit comunicatului, tânărul avea calitatea de colaborator al Restaurantului Ardeal și se afla la al treilea eveniment în care oferea sprijin personalului unității. În seara zilei de 10 ianuarie 2026, acesta a participat la un eveniment desfășurat în localitatea Telciu, după care s-a întors la locația restaurantului, la o oră târzie.

Administratorul restaurantului, Adrian Sbârci, l-a invitat pe tânăr să se odihnească în locuința sa, imobil arondat restaurantului, întrucât acesta nu avea posibilitatea de a se întoarce în aceeași noapte la domiciliul din Feldru. Pe parcursul nopții, tânărul a stat într-o cameră, acolo unde a fost găsit dimineața de către personalul restaurantului și, ulterior, de către organele de ordine.

Conform certificatului medico-legal pus la dispoziție de familie, în cursul nopții tânărul a suferit o criză de epilepsie tonico-clonică, care a dus la stop cardio-respirator. Reprezentanții Restaurantului Ardeal mai menționează că, în urma discuțiilor purtate cu familia, aceasta cunoștea afecțiunea de care suferea tânărul, iar tratamentul pentru boală ar fi fost evitat.

Totodată, conducerea unității solicită organelor de presă care au preluat și publicat informații neconfirmate să se informeze din surse oficiale și credibile, pentru a evita răspândirea unor date eronate și producerea unui prejudiciu de imagine operatorului economic.

În finalul comunicatului, reprezentanții Restaurantului Ardeal transmit sincere condoleanțe familiei îndoliate și își exprimă compasiunea față de pierderea suferită, urând putere și liniște celor apropiați tânărului.

„Dumnezeu să îl odihnească în pace”, se mai arată în mesajul transmis de conducerea restaurantului.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente