12.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

Romsilva, în vizorul reformei: de la 99 de directori la doar 12

De citit

 

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are în prezent nu mai puțin de 99 de directori, fiecare cu un salariu mediu de aproximativ 3.700 de euro pe lună. Potrivit datelor prezentate de ministra Mediului, Diana Buzoianu, în emisiunea „România lui Vitalie” de la Euronews România, doar anul trecut aceștia au costat instituția 4,5 milioane de euro.

Situația devine și mai controversată în contextul în care, pentru a-și majora veniturile, mulți dintre directori și-au acordat bonusuri consistente, uneori mai mari decât profitul direcțiilor pe care le conduc. Astfel, salariile aproape s-au dublat, ajungând la aproximativ 3.700 de euro lunar, față de circa 1.800 de euro fără bonusuri.

Ministra a semnalat și alte nereguli, precum existența unor posturi cu atribuții minime, cum ar fi „operatori de Xerox”, dar și direcții cu peste 30 de economiști. „Este o nebunie totală”, a declarat Diana Buzoianu, anunțând o amplă reformă ce vizează restructurarea masivă a aparatului administrativ.

Planul prevede reducerea numărului de directori de la 99 la doar 12, eliminarea posturilor fără relevanță și eficientizarea activității instituției. Totuși, pentru ca reforma să fie aplicată, este nevoie de acordul Ministerului Justiției.

Dacă măsurile vor fi implementate, Romsilva ar putea cunoaște una dintre cele mai mari reorganizări din istoria sa recentă.

Foto Agerpres

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente