În această după-amiază, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ilva Mică au fost sesizați de impiegatul de mișcare din stația CF Lunca Ilvei cu privire la faptul că o femeie a fost găsită în stare de inconștiență în gabaritul căii ferate.
Femeia avea 59 de ani și locuia în localitatea Ilva Mare. Când a fost descoperită, prezenta deja leziuni traumatice produse, cel mai probabil, ca urmare a unui accident feroviar.
Din nefericire, aceasta era decedată.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind dispusă totodată efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.


