2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Un dezvoltator imobiliar a fost amendat de Garda de Mediu. Polua râul Bistrița printr-un șanț pe strada Lacului

De citit

Un dezvoltator din Năsăud, care construiește un ansamblu de locuințe individuale pe strada Lacului din Bistrița, a fost sancționat contravențional de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Bistrița-Năsăud, în urma unor deficiențe constatate la sistemul de canalizare al investiției.

Verificările efectuate în teren au vizat un proiect rezidențial ce cuprinde aproximativ o sută de case. Potrivit informațiilor furnizate de autorități, în jur de 40 de unități locative au fost deja vândute, iar o parte dintre acestea sunt ocupate.

Comisarii au constatat că societatea a realizat și utilizează un sistem propriu de evacuare a apelor uzate, compus din conducte, drenuri și fose septice neetanșe. În aceste condiții, apele menajere sunt dirijate către șanțul destinat colectării apelor pluviale de pe proprietate, apoi ajung în șanțul de gardă al străzii Lacului și, ulterior, în râul Bistrița.

Autoritățile de mediu consideră că situația reprezintă o evacuare a apelor uzate în alte condiții decât cele prevăzute de legislația în vigoare, cu impact direct asupra mediului. Pentru această faptă, dezvoltatorul a fost amendat cu 50.000 de lei, sancțiunea fiind aplicată în baza Ordonanței de Urgență 195 din 2005 privind protecția mediului.

Garda de Mediu a transmis că societatea are obligația de a remedia deficiențele constatate și de a aduce sistemul de evacuare a apelor uzate în conformitate cu normele legale.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente