8.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, simbol al identității românești

De citit

Românii marchează în fiecare an, pe 29 iulie, Ziua Imnului Național, o sărbătoare instituită oficial în 1998, prin Legea nr. 99, în cinstea cântecului care a devenit simbol al luptei și demnității naționale: „Deșteaptă-te, române!”.

Poezia care stă la baza imnului, „Răsunet” de Andrei Mureșanu, a fost publicată pentru prima dată pe 21 iunie 1848 în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Melodia i-a fost atribuită compozitorului Anton Pann, iar prima interpretare publică a avut loc în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestații dedicate Revoluției Pașoptiste. Detaliile momentului sunt consemnate în raportul comisarului D. Zăgănescu către Ministerul Trebilor Dinăuntru al Țării Românești.

De-a lungul istoriei, imnul a fost prezent în momente-cheie pentru destinul țării: Războiul de Independență, Primul Război Mondial, Marea Unire, dar și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost interzis în perioada comunistă, însă a răsunat din nou cu forță în timpul revoltei de la Brașov (1987) și Revoluției din decembrie 1989. La scurt timp, „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul oficial al României, statut consfințit în Constituția din 1991 și reafirmat prin Legea de revizuire nr. 429/2003. Astăzi, este recunoscut ca simbol național, alături de drapel, stemă și sigiliu.

Ziua Imnului Național – „Deșteaptă-te, române!”, simbol al identității românești

Bistrița și omagiul adus lui Andrei Mureșanu

Bistrița are o legătură specială cu poetul Andrei Mureșanu. Încă din anul 1932, autoritățile și comunitatea locală au demarat un amplu proiect de strângere de fonduri pentru ridicarea unei statui în memoria poetului.

Ceremonia de așezare a pietrei de temelie a avut loc pe 15 septembrie 1935, în Piața Unirii, în fața Bisericii de la Coroana, în prezența oficialităților și a strănepoților poetului. Trei ani mai târziu, lucrarea realizată de sculptorul Corneliu Medrea a fost dezvelită pe 27 noiembrie 1938, în prezența episcopului Iuliu Hossu, a reprezentanților Casei Regale și a numeroși bistrițeni.

În 1940, în urma Dictatului de la Viena, statuia a fost evacuată la Sibiu, fiind salvată de căpitanul Dudescu-Călărași, iar apoi preluată de Universitatea din Cluj. Aceasta a fost amplasată în fața Liceului de Fete „Domnița Ileana”.

După război, bistrițenii au cerut repatrierea monumentului, iar în 1946, statuia a fost readusă și montată în Piața Centrală, în fața Primăriei Bistrița. Recepția oficială a avut loc pe 1 martie 1947.

Sursa: Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente