1.9 C
Bistrița
sâmbătă, februarie 7, 2026

Zona Andrei Mureșanu din Bistrița va fi modernizată cu peste 16 milioane de lei

De citit

 

Un nou proiect de regenerare urbană va transforma cartierul Andrei Mureșanu din Bistrița, unde administrația locală are în vedere reabilitarea integrată a mai multor alei și spații publice. Potrivit Primăriei Bistrița, contractul de finanțare este în faza de semnare, iar proiectul este susținut prin fonduri europene prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest.

Valoarea totală a investiției se ridică la 16,5 milioane de lei, inclusiv TVA, dintre care 12,5 milioane de lei reprezintă fonduri eligibile. Contribuția municipalității este de aproximativ 4,28 milioane lei, din care peste 4 milioane sunt cheltuieli neeligibile, iar restul reprezintă cofinanțarea de 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Proiectul vizează reamenajarea aleilor Ineu, Rotundă, Heniu, Fântânele și Tihuța, care vor deveni zone de tip „shared space” – cu trotuare și carosabil aflate la același nivel, pentru o mai bună accesibilitate și o integrare estetică a spațiului urban.

Printre componentele proiectului se numără:

  • extinderea infrastructurii pentru biciclete (piste, rastele și garaje dedicate),
  • montarea de panouri fotovoltaice pe anumite construcții ușoare,
  • amenajarea de spații verzi și de loisir pentru toate categoriile de vârstă,
  • zone de joacă ecologice și incluzive,
  • mobilier urban adaptat și zone de adăpostire,
  • iluminat public modern și sisteme de irigare automatizate.Zona Andrei Mureșanu din Bistrița va fi modernizată cu peste 16 milioane de lei

Municipalitatea estimează că, la finalul lucrărilor, suprafața spațiilor verzi va crește cu peste 25%, iar aspectul general al cartierului va fi semnificativ îmbunătățit. Proiectul are în vedere și adaptări pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv trotuare cu dale tactile pentru nevăzători.

Implementarea acestui proiect face parte din strategia locală de modernizare urbană și eficientizare a spațiului public în cartierele de locuințe colective din Bistrița.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente