Motociclistul de 29 de ani implicat în accidentul rutier produs sâmbătă seară în fața magazinului Dedeman din Bistrița a fost găsit conștient de echipajele medicale ajunse la locul intervenției.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, bărbatul, în vârstă de 29 de ani, prezenta multiple leziuni și traumatisme. Acesta a fost preluat de echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, stabilizat la fața locului și transportat ulterior la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Accidentul a avut loc pe strada Sigmirului, în zona magazinului Dedeman, fiind implicate o motocicletă și un autoturism.
La intervenție au participat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de terapie intensivă mobilă.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările producerii accidentului.
