Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița marchează o nouă etapă importantă în dezvoltarea serviciilor medicale, prin extinderea programului de chirurgie robotică cu specialitatea Chirurgie toracică asistată robotic.
De la începutul lunii august și până în prezent, au fost efectuate șase intervenții chirurgicale utilizând sistemul Da Vinci XI, toate cu rezultate foarte bune, ceea ce confirmă profesionalismul și experiența echipei medicale implicate.
Astfel, la Bistrița, chirurgia minim invazivă asistată robotic se practică deja în trei specialități medicale: urologie, chirurgie generală și chirurgie toracică.
Echipa care a realizat aceste intervenții este formată din:
Dr. Vlad Beleuzu, medic specialist Chirurgie toracică, acreditat în cadrul programului;
Dr. Joseph Lula, medic specialist Chirurgie toracică, București;
Dr. Felix Dobrițoiu, proctor în Chirurgie toracică robotică, Ponderas;
Dr. Maxim Cristian, medic primar Chirurgie generală;
Dr. Justin Dodane, medic specialist ATI.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a transmis felicitări întregii echipe, subliniind că investițiile în sănătate rămân o prioritate pentru comunitate:
„Sănătatea mereu pe primul loc! Mulțumim tuturor celor care fac posibil ca bistrițenii să beneficieze de medicină de cel mai înalt nivel, chiar acasă.”
Prin extinderea programului de chirurgie robotică, Spitalul Județean Bistrița se aliniază celor mai moderne standarde medicale, consolidându-și poziția ca centru de excelență în regiune.


