Gloria a luat bătaie de la codașa Grupei din Liga Campionilor. Fetele lui Viver nu și-au revenit după vacanță

0

Anul 2026 a debutat pentru handbalistele Gloriei în cel mai nefericit mod posibil. În prima partidă din acest an, CS Gloria Bistrița a întâlnit, pe teren propriu, în Champions League, ultima clasată a competiției, OTP Group Buducnost.

Gloria a luat bătaie de la codașa Grupei din Liga Campionilor. Fetele lui Viver nu și-au revenit după vacanță

După victoria obținută în Muntenegru, scor 29–26, Gloria Bistrița a abordat confruntarea cu mari așteptări, dorindu-și să continue parcursul bun din turul Ligii Campionilor. Încă din primele minute însă, defensiva trupei antrenate de Carlos Viver a avut mari dificultăți în a le opri pe adversare. Prima repriză a fost una echilibrată, cu diferențe minime, de cele mai multe ori în favoarea formației vizitatoare, iar scorul de la pauză, neașteptat pentru toată lumea, a fost 18–18.

După revenirea de la vestiare, ardelencele au început mai bine și au reușit să „penetreze” apărarea lui Buducnost, însă raportul de forțe s-a schimbat rapid. Elevele lui Zoran Abramovic au crescut nivelul jocului, în timp ce Gloria nu a mai ținut pasul, fiind blocată de forma excelentă a portăriței Armelle Attingre și de lipsa de formă a lui Nusser, Arcos și Laslo, parcă rămase încă în vacanță.

Seraficeanu și colegele sale au ratat numeroase aruncări, iar scorul a căpătat proporții, oaspetele ajungând să conducă la șapte goluri diferență, 34–27. Revenită pe teren după o eliminare de două minute, So Delgado și-a asumat responsabilitatea ofensivă și a marcat de patru ori consecutiv, însă efortul său nu a fost suficient. Buducnost s-a impus cu 38–34.

În urma acestui rezultat, Gloria Bistrița ajunge la un bilanț de șase victorii și trei înfrângeri în actuala stagiune a Ligii Campionilor. De cealaltă parte, formația pregătită de Abramovic are o victorie, un egal și șapte înfrângeri, ocupând ultimul loc în clasament.

A fost un duș rece, poate mult prea rece și venit într-un meci în care puțini își puneau semne de întrebare în privința câștigătoarei. În mod firesc, au apărut întrebări legate de politica de transferuri a clubului și de modul în care acestea au fost anunțate, în contextul venirilor și plecărilor unor jucătoare aflate încă sub contract cu clubul bistrițean.

Următoarea partidă a echipei antrenate de Carlos Viver va avea loc pe 14 ianuarie, în campionat, în deplasare, contra celor de la HC Zalău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.