12.2 C
Bistrița
miercuri, aprilie 22, 2026

Primarul Gabriel Lazany, în control la apartamentele sociale din Viișoara

De citit

Primarul municipiului Bistrița, Gabriel Lazany, a efectuat astăzi o vizită de control la apartamentele sociale din cartierul Viișoara, în urma unor sesizări primite din partea locatarilor.

Edilul a mers în teren alături de reprezentanți ai Direcției Patrimoniu, Poliției Locale, Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud. În cadrul verificărilor, echipele au urcat din ușă în ușă și au vizitat peste 100 de apartamente.

Potrivit primarului, situația din blocurile de locuințe sociale este foarte diferită de la un apartament la altul. Dacă unele familii își îngrijesc locuințele și spațiile comune, în alte cazuri condițiile sunt precare, iar nepăsarea locatarilor afectează întregul imobil.

„Am fost chemat. Am răspuns afirmativ și astăzi am fost în control la Viișoara împreună cu colegii de la Direcția Patrimoniu, Poliția Locală, SVSU și Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Am urcat din ușă în ușă și am vizitat peste 100 de apartamente. Am găsit însă o diferență uriașă între condițiile de locuit, în același bloc. Sunt familii care își îngrijesc locuințele și spațiile comune, dar și situații în care mizeria și nepăsarea pun în pericol pe toată lumea”, a transmis Gabriel Lazany.

Primarul a subliniat că locuințele sociale trebuie întreținute de cei care le folosesc și a avertizat că vor fi luate măsuri împotriva celor care distrug sau nu respectă regulile de conviețuire.

„Lucrurile sunt foarte simple: cine locuiește într-un imobil trebuie să îl întrețină. Cine distruge, nu repară și nu respectă regulile de conviețuire nu va mai rămâne acolo. Nu vom tolera degradarea acestor spații. Cine nu întreține și nu repară va fi evacuat. De banii bistrițenilor nu își bate joc nimeni!”, a mai precizat edilul.

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente