Accident rutier grav în Prundu Bârgăului, în a doua dimineață de Crăciun: două persoane și-au pierdut viața
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs în localitatea Prundu Bârgăului, unde au fost implicate două autoturisme. În urma impactului violent, trei persoane au rămas încarcerate, fiind necesară intervenția de urgență a echipajelor de salvare. Două au murit, iar una a rămas cu urmări grave.
La fața locului au intervenit un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Stației de Pompieri Prundu Bârgăului, precum și un echipaj de descarcerare și echipajul de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bistrița. De asemenea, a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

Victimele au fost extrase din autoturisme de către pompierii militari. Din păcate, două dintre acestea, cu vârstele de 20 și 22 de ani, au suferit leziuni incompatibile cu viața, medicii fiind nevoiți să declare decesul acestora la locul intervenției, în ciuda aplicării protocolului de resuscitare.
Cea de-a treia victimă a răspuns manevrelor de resuscitare, a fost intubată și transportată de urgență de către echipajul de terapie intensivă mobilă la UPU SMURD Bistrița, pentru îngrijiri medicale de specialitate.


