2 C
Bistrița
sâmbătă, martie 7, 2026

Ioan Turc cere excluderea consilierilor PNL

De citit

Consiliul Local Bistrița a aprobat, în ședința de miercuri, alocarea a încă 1.000.000 de lei către Clubul Sportiv Gloria Bistrița 2018, sumă venită după rectificarea bugetară. În prima parte a anului, Consiliul își asumase deja o finanțare de 18,5 milioane de lei pentru secția de handbal, însă inițial au fost virați 17,5 milioane de lei. Diferența de un milion a fost completată acum, prin noua hotărâre.

Decizia a generat o reacție virulentă din partea lui Ioan Turc, ministru secretar de stat și fost primar al Bistriței, care a criticat modul în care sunt cheltuiți banii publici și a cerut măsuri radicale în plan politic.

„Îi întreb pe cei care au orchestrat acest jaf din banul public: știți câți bistrițeni trebuie să-și plătească taxele și impozitele locale ca să se adune 1.000.000 de lei în bugetul local? Dar ca să se adune 18.500.000 de lei, cu cât ați devalizat bugetul local pentru handbal, anul acesta?”, a declarat Turc.

Acesta a acuzat o parte dintre consilierii locali ai PNL că au votat alături de PSD, catalogând gestul drept o trădare de partid:

„Faptul că o parte din consilierii locali ai PNL au trecut în tabăra PSD este un lucru pe care îl vede tot orașul! Cu privire la aceștia, singura opțiune onorabilă este excluderea!”, a transmis fostul primar.

În același mesaj, Turc i-a felicitat pe consilierii care s-au opus proiectului: „Îi felicit pe cei puțini și curajoși care au votat astăzi în interesul cetățenilor! Cinste vouă!”.

 

 

-Reclamă-spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

-Reclamă-spot_img

Cele mai recente